Victor Pițurcă a dezvăluit cum au decurs negocierile dintre el și Ionuț Negoiță, patronul lui Dinamo. Fostul selecționer susține că discuțiile se purtau printr-un intermediar, iar antrenorul n-a fost mulțumit de modul de abordare al finanțatorului din „Ștefan cel Mare”.
Totuși, Pițurcă nu exclude varianta de a o prelua pe Dinamo. Antrenorul în vârstă de 61 de ani spune că Dinamo este acum cel mai titrat club din Liga 1.
„Domnule, eu n-am discutat cu domnul Negoiță. Eu vorbeam cu el printr-o persoană. Vorbeam, mă suna, îl suna… Domnul Negoiță voia să vin de urgență să semnăm. În ziua aia am vorbit să vin să semnez. Deocamdantă, aștept altceva. Dinamo, în momentul de față e cel mai mare club din Liga 1. El, Craiova, CFR, Iași au tradiție. Dinamo dispune de acel public fantastic. Dacă se va face acel stadion, Dinamo va însemna altceva. Tu, ca antrenor, indiferent la ce nivel ai antrenat, se trezește în tine dorința să faci performanță. Se poate întâmpla orice. Dar nu în momentul ăsta”, a dezvăluit Victor Pițurcă, la Telekom Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER